„Sunt lucruri în viaţă pe care nu le putem explica prin raţionamentul arid şi glacial al logicei. Ne-a venit, aşa, într-o zi în primăvara anului 1915, data exactă 1 mai, să întemeiem o societate unde să ne putem comunica ideile şi să ne amestecăm expansiunea sufletească. Şi s-a născut Academia Bârlădeană, numită astfel nu cu gând de făloşie, ci într-un moment de elan tineresc...“
G. Tutoveanu (1929)
“... o academie asemeni celei bârlădene rămâne o şăgălnicie serioasă, un vis al unor tineri sincronizaţi, un zbor de zone înalte ale purităţii, un joc de-a prinselea sufletului... Oare Eminescu nu despre ceva asemănător vorbeşte într-un dulce crâmpei trist?[...] Suntem în 1915. Trei tineri visători din Bârlad, G. Tutoveanu, Tudor Pamfile şi Toma Chiricuţă, într-o zi de mai când rozele-nfloresc, s-au hotărât şi ei să viseze în acadèmii... O făceau într-o ignorare totală a sacrei instituţii, a numărului fix de fotolii, a discursului de recepţie şi a răspunsului de rigoare, a ceaprazăriei în cireş ales frunză cu frunză şi bobiţă cu bobiţă menită să mărginească făptura pământească a fericitului, a coifului şi a spadei hărăzite să sfideze, într-un portret la scara 1/1, eternitatea numită conjunctural posteritate... Academicienii Bârladului se întâlneau în jurul lungii mese de la Casa Naţională „Stroe Belloescu“ ori peripatetizau pe aleile dintre liliecii înfloriţi din grădinile lui Tutoveanu, întâi din cea de pe strada Vornicul Sturdza, apoi din cea de pe bulevardul Manolache Costache Epureanu...“
C. D. Zeletin (1984)
„Obiceiul acestor şezători a dăinuit în Bârlad şi după plecarea lui (a lui Al. Vlahuţă) şi se păstrează până astăzi, prilej de înmânunchere de cugete şi fapte pentru o seamă de aleşi ai târgului. Şi este poate cea mai frumoasă şi mai vrednică manifestare a acestui orăşel, singura licărire adevărată ce s-o fi zărind de undeva de departe, din lumea luminilor, pe pata de întuneric ce o face Bârladul pe pământ...“
V. Voiculescu (1921)