În fiecare zi de luni până vineri, între orele 11:00 - 13:00, vă aşteptăm la sediul instituţiei!
BIBLIOTECA
ARHIVA
ORGANIZARE
VIATA ACADEMIEI
C. D. ZELETIN


  " Între anii dificili 1950 – 1957, în întâlniri care nu depăşeau numărul fatidic de trei, bătrânul poet îmi spunea de câte ori ne despărţeam:

«ŞI NU UITA CĂ NOI SUNTEM ACADEMIA BÂRLĂDEANĂ!» "

9 Aprilie 2011
Lansare carte Surghiunul, Drumul pătimirilor prin Siberia de gheaţă
(Mărturii ale victimelor regimului comunist de ocupaţie).
70 de ani de la prima deportare în masă de la 13 iunie 1941
autor: prof. Elena POSTOLACHI



     A fost lansat, în prezenţa autoarei, volumul memorialistic Surghiul, Drumul pătimirilor prin Siberia de gheaţă (Mărturii ale victimelor regimului comunist de ocupaţie). 70 de ani de la prima deportare în masă de la 13 iunie 1941, scris de prof. Elena Postolachi, din Moldova de peste Prut.

      Autoarea, cartea şi împrejurările speciale ale publicării acesteia au fost prezentate de prof. Elena Monu, Serghei Coloşenco, Petruş Andrei şi prof. Elena Popoiu.

      Au comentat, prin prisma amintirilor de familie, împrejurările istorice de acum şapte decenii: prof. Gruia Novac, Valeriu Tăvălică şi prof. Elena Monu.

      Autoarea a evocat momente dramatice din existenţa sa zbuciumată şi a oferit autografe.

 


2011


2011


2011

Copyright © Academia Barladeana 2012                                                                                                          acasa  |  istoric  |  biblioteca  |  arhiva  |  organizare  |  viata academiei  |  contact