În fiecare zi de luni până vineri, între orele 11:00 - 13:00, vă aşteptăm la sediul instituţiei!
BIBLIOTECA
ARHIVA
ORGANIZARE
VIATA ACADEMIEI
C. D. ZELETIN


  " Între anii dificili 1950 – 1957, în întâlniri care nu depăşeau numărul fatidic de trei, bătrânul poet îmi spunea de câte ori ne despărţeam:

«ŞI NU UITA CĂ NOI SUNTEM ACADEMIA BÂRLĂDEANĂ!» "

14 Iulie 2011
Reuniune festivă cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei,
organizator Departamentul de francofonie al ACADEMIEI BÂRLĂDENE



     Evenimentul a avut loc în colaborare cu Muzeul "Vasile Pârvan".

     Invitaţi de onoare: prof. Corina Dimitriu-Panaitescu, prof. Sorin Pârvu şi prof. Alexandru Vlad, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi.

     A fost lansat Dicţionarul de francofonie canadiană, realizat de o echipă de profesori de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", având printre ei colaboratori şi membri ai Academiei Bârlădene.

     A fost lansată placheta rebusistică bilingvă Periplu francez / Periple francais, realizată de Sergiu Coloşenco; versiune în franceză de Elena Popoiu.

     Societatea Culturală Academia Bârlădeană a conferit Diplome de Excelenţă pentru Francofonie dnei. prof. Corina Dimitriu-Panaitescu şi dlui. prof. Valeriu Arnăutu.

     În Rotonda Muzeului "Vasile Pârvan" a fost lansat al V-lea album muzical al dlui. prof. Valeriu Arnăutu, urmat de susţinerea unui recital de şansonete.

 


2011


2011


2011


2011


2011

Copyright © Academia Barladeana 2012                                                                                                          acasa  |  istoric  |  biblioteca  |  arhiva  |  organizare  |  viata academiei  |  contact